pokercasinosports

Fotbal

Orice meci nejucat sau amânat va fi tratat ca un neparticipant în privinţa soluţionării pariurilor, în afară de cazul în care putem stabili într-o perioadă de timp rezonabilă - folosind informaţii disponibile public din partea organismelor organizatoare - că meciul a fost reprogramat în maximum trei zile de la ora iniţială de start, caz în care pariul va rămâne valabil.

Orice pariu pus pe un meci abandonat înainte de trecerea celor 90 de minute de joc regulamentar va fi anulat, cu excepţia acelor pariuri în care rezultatul a fost deja determinat. De exemplu, dacă un joc are scorul de 5-2 şi este abandonat cu 10 minute înainte de final, atunci pariurile puse pe peste 6,5 goluri vor fi soluţionate ca fiind câştigătoare, iar pariurile sub 7 goluri vor fi soluţionate ca necâştigătoare.

Când un meci este jucat în alt loc decât cel listat, atunci toate pariurile vor rămâne valabile dacă echipa gazdă va continua să fie considerată gazdă. Dacă echipele gazdă şi oaspete sunt inversate, adică echipa-oaspete este acum echipa-gazdă, atunci pariurile plasate pe listarea iniţială vor fi anulate.

Dacă o echipă începe un meci de 90 de minute cu mai puţin de 11 jucători (din orice motiv), toate pariurile pe acel meci vor fi anulate.

Pariurile pe fotbal plasate la noi presupun că meciurile se desfăşoară în maniera standard cu 90 de minute de joc de-a lungul a două reprize de câte 45 de minute. Excepţia de la această regulă este în legătură cu meciuri amicale în care toate opţiunile pe meci vor fi soluţionate în funcţie de rezultatul la final de meci, indiferent dacă cele 90 de minute sunt jucate complet sau nu. Ne rezervăm dreptul de a anula pariurile pe un eveniment, dacă aflăm că nu s-a desfăşurat în aşa zisul format 'standard'.

Soluţionarea pariurilor va fi determinată de website-urile oficiale ale evenimentului sau asociaţiei. Acolo unde dovezi provenite din imagini TV, capturi de ecran sau rapoarte de la meci indică faptul că site-ul oficial a afişat o eroare, ne rezervăm dreptul de a soluţiona pariurile din surse alternative. Rezultatul oficial anunţat la sfârşitul evenimentului va fi utilizat pentru soluţionarea pariurilor.

Decizii luate după meci de organismele oficiale nu vor fi luate în considerare în privinţa pariurilor. Rezultatele vor fi în considerare la sfârşitul timpului regulamentar de joc, incluzând eventualele prelungiri dictate de către arbitru. Reprizele de prelungiri şi loviturile de departajare vor fi excluse, în afară de cazul în care se specifică altceva.

Reprize de prelungiri şi lovituri de departajare

Toate pariurile sunt bazate doar pe rezultatele reprizelor de prelungiri şi loviturilor de departajare. Nu se ia în considerare rezultatul la sfârşitul timpului de joc regulamentar (90 de minute plus prelungiri).

Pariere pe termen lung

Un pariu pe termen lung implică selecţia unui câştigător dintr-un turneu, competiţie, ligă sau eveniment, fie de la început sau în orice etapă a turneului, competiţiei, ligii sau evenimentului, înainte de finalul competiţiei, când rezultatele nu sunt încă decise.

Nu există rambursări de fonduri pentru neparticipanţi în cazul pariurilor pe termen lung, iar Regula Dead Heat se aplică tuturor pariurilor pe termen lung (a se vedea mai jos).

Reguli Dead Heat

În cazul în care cel puţin doi competitori sunt declaraţi câştigători (situaţie 'Dead Heat'), numărul de locuri plătitoare rămase după ce sunt stabiliţi câştigătorii clari este împărţit la numărul de participanţi care împart acele locuri. 

Reguli marcatori goluri

Pariurile sunt acceptate doar pentru timpul regulamentar de joc de 90 de minute.

Se vor depune toate eforturile pentru a oferi o cotă pentru primul/ultimul jucător care marchează pentru toţi participanţii posibili. Cu toate acestea, jucătorii necotaţi iniţial vor fi luaţi în considerare ca fiind câştigători, în cazul în care marchează primul/ultimul gol. Pariurile pe jucători care nu participă în meci vor fi anulate, la fel ca şi pariurile pe primul jucător care marchează, acolo unde selecţia vine după marcarea primului gol. Toţi jucătorii care participă într-un meci vor fi consideraţi participanţi pentru parierea pe ultimul jucător care marchează.

Te rugăm să reţii că autogolurile nu se iau în considerare pentru soluţionarea pariurilor.

Pariuri speciale pe transferuri

Selecţia câştigătoare în opţiunile de pariere speciale pe transferuri va fi clubul la care este înregistrat jucătorul în momentul în care următoarea fereastră de transfer se închide. Momentul relevant al închiderii ferestrei de transfer va fi acela al clubului iniţial/vânzător (de exemplu, în cazul în care clubul vânzător este Manchester United, închiderea ferestrei va fi închiderea ferestrei de transfer engleze). Vom selecta o listă de potenţiale cluburi, la alegerea noastră. Dacă jucătorul se mută la un club care nu este pe listă, toate pariurile rămân valabile. La solicitarea clienţilor pot fi adăugate cluburi suplimentare.

Împrumuturile între cluburi nu vor fi luate în considerare pentru soluţionarea pariurilor. Orice precontracte sau alte înţelegeri similare, care confirmă finalizarea afacerii la o dată ulterioară celei specificate în opţiunea de pariere, nu vor fi luate în considerare pentru soluţionarea pariurilor. Dacă un jucător nu schimbă clubul înaintea închiderii acelei ferestre a transferului, toate pariurile rămân valabile.

Următorul antrenor permanent

Vom selecta o listă de potenţiali noi antrenori, la alegerea noastră. Alte selecţii vor fi disponibile la cerere. În cazul în care este numit un antrenor care nu este prezent pe listă, pariurile vor rămâne valabile. Antrenorii asistenţi şi cei interimari nu vor fi luaţi în considerare, în afară de cazul în care duc la bun sfârşit cel puţin cinci meciuri competiţionale (trei pentru antrenori internaţionali), situaţie în care vor fi consideraţi ca fiind antrenori permanenţi. În cazul în care un club numeşte un nou director sportiv, acesta nu va fiu luat în considerare pentru soluţionarea opţiunilor de pariere pentru antrenori permanenţi. În situaţia în care un club schimbă structura echipei sale de conducere şi nu apelează la antrenorul primei echipe aflat în post, vom soluţiona opţiunea de pariere în baza persoanei care răspunde de selectarea primei echipe.

Confruntare directă şi 3-way

Acestea reprezintă pariurile sportive în cea mai simplă formă a lor şi îţi cer să plasezi un pariu pe cine consideri că va câştiga, pierde sau va termina la egalitate într-un meci de fotbal. Dacă unul sau mai mulţi participanţi nu se prezintă la start, toate pariurile vor fi considerate nule. Cel puţin un participant trebuie să termine evenimentul, în caz contrar pariul va fi considerat nul. Dacă toţi participanţii sunt descalificaţi sau altfel excluşi, pariurile sunt nule. Dacă ambii participanţi într-o confruntare directă obţin acelaşi rezultat şi nu este oferită nicio cotă pentru meci nul, atunci pariurile vor fi anulate. În cazuri cu minimum trei participanţi, în care doi participanţi obţin acelaşi rezultat, atunci se aplică regula Dead Heat.

Opţiuni de pariere peste/sub

Dacă numărul total de goluri/puncte etc. este exact egal cu linia de pariu corespondentă şi nu există nicio linie câştigătoare, pariurile vor fi anulate.

Opţiuni de pariere cu handicap

Dacă scorurile sunt la egalitate după ce handicapul a fost luat în calcul şi nu au fost oferite cote pentru un scor egal cu handicap, atunci pariurile vor fi anulate.

Cartonaşe

În cazul tuturor opţiunilor de pariere legate de cartonaşe se aplică următoarele reguli:

  • Un cartonaş galben înseamnă un cartonaş
  • Un cartonaş roşu înseamnă două cartonaşe
  • Al doilea cartonaş galben este ignorat, aşadar un număr maxim de trei cartonaşe poate fi acordat per jucător

Toate opţiunile de pariere legate de cartonaşe se referă doar la cele 90 de minute regulamentare, aşadar orice cartonaş arătat în prelungiri nu este luat în considerare în scopul soluţionării pariului. Cartonaşele anulate de către arbitru pe parcursul meciului, cartonaşele arătate oricărui membru nejucător al echipei sau jucătorilor care nu sunt activi şi cartonaşele arătate înainte de lovitura de început sau după fluierul final nu sunt luate în considerare. Cartonaşele arătate în timpul pauzei sunt luate în considerare pentru opţiunile de pariere pentru a doua repriză şi pentru timpul regulamentar de joc.

Dacă primele cartonaşe arătate implică doi sau mai mulţi jucători din echipe diferite, care au primit cartonaş/eliminaţi în acelaşi incident, pariurile pentru opţiunea de pariere 'Primul cartonaş galben/roşu' vor fi anulate. Pariurile pe jucători care vor primi cartonaş sau eliminaţi vor fi anulate dacă jucătorul nu participă la meci.

Pariere pe cornere

Cornerele acordate dar neexecutate nu vor fi luate în considerare pentru soluţionarea pariurilor. De exemplu, un corner acordat dar neexecutat înainte ca arbitrul să dea fluierul de final nu va fi luat în considerare. Dacă un arbitru dă ordin ca un corner să fie executat din nou, acesta va fi luat în considerare o singură dată.

Cornerele acordate în prelungiri nu vor fi luate în considerare pentru soluţionarea pariurilor.

Handicap asiatic

Există trei tipuri principale de handicap asiatic:

Gol întreg (de exemplu, Echipa A -0, Echipa A -1, Echipa A -2)

Acestea sunt notate ca numere întregi, iar handicapul este aplicat rezultatului, la finalul meciului. Un scor egal va rezulta într-un egal, iar toate mizele vor fi returnate.

Gol mediu (de exemplu, Echipa A -0,5, Echipa A -1,5, Echipa A -2,5)

Acest tip de handicap asiatic înlătură şansa unui egal şi este notat fracţional. Handicapul este adăugat rezultatului la finalul meciului.

Handicap mixt (de exemplu, Echipa A -0 & -0,5, Echipa A -0,5 & -1,0, Echipa A -1,0 & -1,5)

Cu acest tip de handicap asiatic, miza ta este împărţită în mod egal între handicapurile gol întreg şi gol mediu. Jumătate din miza ta este destinată handicapului pe gol întreg şi cealaltă jumătate handicapului pe gol mediu. Un scor egal în oricare parte a mizei tale va duce la un push pentru acea parte din miză.

Opţiuni de pariere cumulate

'Scor corect cumulat' şi 'Handicap cumulat' sunt determinate de combinaţia de scor dintre partidele tur şi retur. 'Timp suplimentar' şi golurile înscrise în deplasare nu au nicio legătură cu 'scorul cumulat' în vederea soluţionării pariurilor. De exemplu: dacă Bayern Munchen a jucat cu Juventus tur-retur şi turul s-a încheiat 1-0 în favoarea Bayern Munchen (cu Bayern Munchen acasă în tur), iar returul s-a încheiat 2-1 pentru Juventus (cu Juventus acasă în retur), scorul cumulat al partidelor ar fi 2-2. În acest scenariu un pariu pe Juventus +1 gol ar fi câştigător pentru că handicapul este adăugat scorului cumulat pentru a determina scorul handicap cumulat. De asemenea, 2-2 ar fi scorul corect cumulat în acest scenariu.

Pariuri comparate - marcatori

Ambii jucători trebuie să trebuie să intre pe teren pentru ca pariul să fie valabil. Dacă unul dintre jucători nu intră pe teren, atunci toate pariurile sunt anulate. Într-o opţiune de pariere 2-way toate pariurile sunt anulate dacă rezultatul este egalitate.

Meci - pariuri speciale pe jucător

Jucătorul specificat trebuie să joace în orice parte a meciului pentru ca pariul să fie valid. Dacă jucătorul nu joacă în nicio parte, atunci toate pariurile sunt anulate. Acesta include:

  • Jucătorul înscrie cu capul
  • Jucătorul înscrie din lovitură liberă
  • Jucătorul nimereşte bara
  • Jucător(i) ia(u) cartonaş
  • Jucătorul marchează din afara spaţiului porţii

Total pase jucător

O pasă este definită ca orice minge intenţionată jucată de la un jucător la altul. Pasele includ pase de joc deschise, şuturi de gol, cornere şi lovituri libere jucate ca o pasă, însă exclud centrările, degajările portarului şi aruncările de la margine. Pariurile vor fi anulate dacă jucătorul nu se află pe lista de start a echipei. Toate pariurile vor fi soluţionate în conformitate cu informaţiile oficiale furnizate de Opta.

Total deposedări jucător

O deposedare este definită ca momentul în care un jucător atinge mingea într-o luptă pe teren şi în care reuşeşte cu succes să preia mingea de la jucătorul care o avea. Jucătorul deposedat trebuie să fie în mod clar în posesia mingii înainte de deposedare pentru ca aceasta să conteze. Când un jucător întrerupe o pasă, aceasta nu se consideră a fi deposedare, ci intercepţie. Pariurile vor fi anulate dacă jucătorul nu joacă în nicio parte a meciului. Toate pariurile vor fi soluţionate în conformitate cu informaţiile oficiale furnizate de Opta.

Total şuturi jucător

Un şut este definit ca orice încercare clară a unui jucător de a înscrie un gol în defavoarea adversarului, inclusiv toate încercările care sunt considerate a fi pe poartă, în afara porţii sau blocate. Pariurile vor fi anulate dacă jucătorul nu joacă în nicio parte a meciului. Toate pariurile vor fi soluţionate în conformitate cu informaţiile oficiale furnizate de Opta.

Total şuturi jucător pe poartă

Un 'Şut pe poartă' este definit ca orice încercare de gol care:

  • Intră în plasă indiferent de intenţie.
  • Este o tentativă clară de a marca, care ar fi intrat în plasă dar a fost salvată de către portar sau unul care este oprit de un jucător care este ultimul apărător, cu portarul neavând nicio şansă de a împiedica golul (blocaj ultima linie).

Lovituri care ating cadrul porţii sunt considerate şut pe poartă numai dacă, pe urmă, mingea intră în plasă rezultând un gol.

Şuturile blocate de alt jucător, care nu este ultimul apărător, nu vor fi luate în considerare ca şuturi pe poartă.

Pariurile vor fi anulate dacă jucătorul nu joacă în nicio parte a meciului. Toate pariurile vor fi soluţionate în conformitate cu informaţiile oficiale furnizate de Opta.

Total şuturi jucător din afara careului

Un şut în afara spaţiului porţii este definit ca orice şut în care poziţia mingii este în afara zonei de penalti atunci când are loc şutul. Orice eveniment care are loc pe linie va fi considerat în interiorul acelei zone. De exemplu, un şut de pe linia zonei de penalti va fi considerat ca fiind pe spaţiul porţii. Pariurile vor fi anulate dacă jucătorul nu joacă în nicio parte a meciului. Toate pariurile vor fi soluţionate în conformitate cu informaţiile oficiale furnizate de Opta.

Total centrări jucător

O centrare este definită ca orice minge intenţionată jucată dintr-o poziţie deschisă şi care are intenţia de a ajunge la un coechipier dintr-o anumită zonă de unde poate înscrie un gol. Pariurile vor fi anulate dacă jucătorul nu joacă în nicio parte a meciului. Toate pariurile vor fi soluţionate în conformitate cu informaţiile oficiale furnizate de Opta.

Total ofsaiduri jucător

Un ofsaid este acordat jucătorului care este considerat a fi într-o poziţie de ofsaid unde se acordă o lovitură liberă. Dacă doi sau mai mulţi jucători se află într-o poziţie de ofsaid atunci când se joacă pasa, i se acordă ofsaid jucătorului care este considerat a fi cel mai activ şi care încearcă să joace mingea. Pariurile vor fi anulate dacă jucătorul nu joacă în nicio parte a meciului. Toate pariurile vor fi soluţionate în conformitate cu informaţiile oficiale furnizate de Opta.

Total goluri jucător din careu

Un gol din spaţiul porţii este definit ca orice gol acordat unui jucător când locaţia mingii la momentul şutului este în interiorul zonei de penalti. Orice şut efectuat de pe linia zonei de penalti va fi considerat ca fiind pe spaţiul porţii. Pariurile vor fi anulate dacă jucătorul nu joacă în nicio parte a meciului. Toate pariurile vor fi soluţionate în conformitate cu informaţiile oficiale furnizate de Opta.

Total goluri jucător din afara careului

Un gol din afara spaţiului porţii este definit ca orice gol acordat unui jucător când locaţia mingii la momentul şutului este în afara zonei de penalti. Orice şut efectuat de pe linia zonei de penalti va fi considerat ca fiind pe spaţiului porţii şi, în consecinţă, nu va fi luat în considerare. Pariurile vor fi anulate dacă jucătorul nu joacă în nicio parte a meciului. Toate pariurile vor fi soluţionate în conformitate cu informaţiile oficiale furnizate de Opta.

Şuturi jucător care nimeresc bara

Orice încercare de gol care atinge cadrul porţii va fi luată în considerare în cadrul acestei opţiuni de pariere, cu excepţia acelora care ating cadrul porţii înainte de a intra în poartă şi care sunt, în consecinţă, considerate drept goluri. Orice şut care atinge cadrul porţii de mai multe ori (de exemplu, bara de sus şi bara din stânga) va fi considerat o singură dată ca şut care nimereşte bara. Nimerirea barei va fi luată în considerare doar pentru echipa atacantă (şi în consecinţă, jucătorul care a efectuat ultima acţiune), chiar dacă mingea atinge cadrul porţii datorită unei pase defensive. Pariurile vor fi anulate dacă jucătorul nu joacă în nicio parte a meciului. Toate pariurile vor fi soluţionate în conformitate cu informaţiile oficiale furnizate de Opta.

Va marca un gol pe parcursul meciului - duble

Ambii jucători trebuie să trebuie să intre pe teren pentru ca pariul să fie valabil. Dacă unul dintre jucători nu intră pe teren, atunci toate pariurile sunt anulate.

Opţiuni de pariere pe perioade de timp

În câteva meciuri oferim opţiuni de pariere pe evenimente ce se întâmplă într-o anumită perioadă de timp, de exemplu Momentul primului gol. Pentru claritate, primul minut al jocului este de la 00:00 la 00:59, al unsprezecelea minut este de la 10:00 la 10:59, etc. Pentru ca un pariu pus pe un gol să fie înscris între minutul 21 şi minutul 30, să fie câştigător, un gol ar trebui să fie înscris între 20:00 şi 29:59 pe cronometrul meciului.

Cel mai bun marcator al echipei

Sunt luate în considerare golurile înscrise în cele 90 de minute şi în timpul suplimentar. Golurile din lovituri de departajare nu sunt luate în considerare Se aplică regulile Dead Heat.

Totaluri turneu

Total cartonaşe turneu - numărul maxim de cartonaşe per meci per jucător este unul galben şi unul roşu. Cartonaşele acordate în timpul suplimentar nu sunt luate în considerare. Sunt luaţi în considerare doar jucătorii de pe teren (de exemplu, dacă unui antrenor sau unei rezerve de pe bancă îi este arătat un cartonaş, acesta nu va fi luat în considerare pentru aceste opţiuni de pariere).

Total goluri turneu, total goluri echipă, echipa cu cel mai mare scor - Pentru opţiunile de pariere care se aplică întregului turneu, vor fi luate în considerare golurile marcate în timpul regulamentar de 90 de minute sau în timpul suplimentar. Pentru opţiunile de pariere care fac referire la un set special de meciuri la o dată (date) stabilită (stabilite), doar golurile marcate în timpul regulamentar de 90 de minute vor fi luate în considerare. Golurile înscrise în lovituri de departajare nu sunt luate în considerare. Dacă un joc este amânat, totalul golurilor (pentru o grupă de meciuri la o dată (date) stabilită (stabilite)) va fi anulat.

Lovituri de departajare de turneu ratate/transformate - vor fi luate în considerare toate loviturile de departajare din timpul regulamentar de 90 de minute, timpul suplimentar şi din timpul loviturilor de departajare. Dacă o lovitură de departajare trebuie reluată, lovitura anterioară care nu a fost permisă nu este luată în considerare.

Duble pe turneu şi pe cel mai bun marcator

Opţiunea de pariere 'cel mai bun marcator' va fi soluţionată în baza celor mai multe goluri şi nu a jucătorului căruia i se acordă Gheata de aur, aşadar se aplică regulile Dead Heat. Pentru cel mai bun marcator al turneului, sunt incluse golurile înscrise în prelungiri, însă golurile înscrise în lovituri de departajare nu sunt incluse.

Jucătorul turneului

Această opţiune de pariere este soluţionată în baza câştigătorului titlului de Jucătorul turneului (cel mai bun jucător al turneului, aşa cum a fost declarat de către autoritatea competentă).

Anularea punctelor

În situaţia anulării de puncte sau a eliminării unei echipe, ne rezervăm dreptul de a anula pariurile pe echipele afectate de anularea menţionată a punctelor. În astfel de situaţii, decizia noastră va fi finală.

Handicap european

Dacă scorurile sunt la egalitate după ce handicapul a fost luat în calcul, selecţia câştigătoare va fi scorul egal cu handicap. Dacă nu au fost oferite cote pentru un scor egal cu handicap, atunci pariurile vor fi anulate.

Jucătorul meciului

Pariurile vor fi soluţionate în baza rezultatelor anunţate de autoritatea organizatoare (de exemplu, FIFA pentru meciurile din cadrul Cupei Mondiale). Jucătorii care participă în orice moment al meciului vor fi consideraţi 'participanţi'. Pariurile pe jucători care nu participă în meci vor fi anulate. În cazul în care premiul este primit de mai mulţi jucători, se vor aplica reguli Dead Heat. Cotele vor fi disponibile la cerere pentru jucătorii care nu sunt cotaţi. Un jucător care nu este cotat va fi considerat drept câştigător dacă primeşte titlul 'jucătorul meciului'.

Goluri aşteptate

Pariurile vor fi soluţionate în funcţie de performanţa statistică a unei echipe în loc de goluri. O valoare echivalentă cu un gol va fi atribuită cornerelor, şuturilor pe poartă (aşa cum sunt definite de Opta) şi cartonaşelor, iar 'câştigătoarea' este echipa cu cel mai mare scor. Valorile sunt următoarele:

  • Şut pe poartă = 0,2 dintr-un gol
  • Corner = 0,15 dintr-un gol
  • Cartonaş galben = -0,1 dintr-un gol
  • Cartonaş roşu = -0,25 dintr-un gol

De exemplu: un meci ipotetic dintre Echipa A şi Echipa B cu statisticile relevante pentru meci aplicate ar putea să se încheie astfel:

  Echipa A Echipa B
Şuturi pe poartă 5 3
Cornere 4 1
Cartonaşe galbene 3 1
Cartonaşe roşu 0 0
Goluri aşteptate 1,3 0,65

În acest exemplu, Echipa A ar fi considerată câştigătoare indiferent de rezultatul efectiv al meciului.

Te rugăm să reţii: orice cartonaş roşu primit ca urmare a unui al doilea cartonaş galben va fi considerat doar drept cartonaş roşu, adică drept -0,25 dintr-un gol, astfel că maximul scăzut din punctajul unei echipe din cauza unui singur jucător este -0,35 (echivalentul primului cartonaş galben plus un cartonaş roşu). Doar cartonaşele arătate pe parcursul primei sau celei de-a doua reprize a meciului (inclusiv prelungiri) vor fi luate în considerare în vederea soluţionării pariurilor. Sunt excluse cartonaşele arătate după fluierul de încheiere a timpului regulamentar de joc. Sunt excluse cartonaşele arătate altcuiva decât jucătorilor, cum ar fi manageri. Cartonaşele anulate nu vor afecta soluţionarea opţiunii de pariere.

Doar cornerele executate înainte de fluierul de încheiere a timpului regulamentar de joc vor fi luate în considerare pentru soluţionarea pariurilor. Cornerele acordate înainte de fluierul de final, dar neexecutate sunt excluse. 

Toate rezultatele vor fi stabilite în conformitate cu statisticile finale pentru meci, precum este descris în informaţiile oficiale Opta.

Performanţă jucător X

Pariurile pe Performanţă jucător X sunt soluţionate în funcţie de performanţa statistică a unui jucător într-un anumit meci.

O valoare echivalentă cu un gol este atribuită paselor decisive, şuturilor pe poartă şi cartonaşelor, iar 'câştigător' este desemnat jucătorul care are cel mai mare scor după fluierul final (prelungirile sunt excluse).

Valorile golurilor sunt următoarele:

  • Pasă decisivă = 0,4 dintr-un gol
  • Şut pe poartă = 0,2 dintr-un gol
  • Cartonaş galben = -0,1 dintr-un gol
  • Cartonaş roşu = -0,25 dintr-un gol

Dacă jucătorul nu intră pe teren, atunci selecţia este anulată. Toate rezultatele vor fi stabilite în conformitate cu statisticile finale pentru meci, precum este descris în informaţiile oficiale Opta.

Jucătorul să înscrie mai multe puncte decât adversarul

Acesta este un pariu pe cine va înscrie mai multe goluri în meci dintre jucătorul ales şi echipa adversă. Dacă jucătorul ales nu participă la meci, pariurile pe acel jucător vor fi anulate. Dacă jucătorul joacă în orice parte a meciului, pariurile vor rămâne valabile. În cazul în care meciul se termină la egalitate, atunci când jucătorul ales înscrie acelaşi număr de goluri ca echipa adversă, pariurile sunt soluţionate ca fiind necâştigătoare.

Solicită un pariu

Toate rezultatele vor fi stabilite în conformitate cu statisticile finale pentru meci, precum este descris în informaţiile oficiale Opta.

Pentru punctele cartonaşe atribuim puncte pentru cartonaşele roşii şi galbene şi te lăsăm să pariezi pe cât de multe puncte crezi că vor fi pe parcursul unui meci. Un cartonaş galben câştigă 10 puncte şi un cartonaş roşu câştigă 25 de puncte. Dacă un jucător primeşte 2 cartonaşe galbene, apoi i se arată un cartonaş roşu, primeşte un total de 35 puncte cartonaşe. Prelungirile nu se iau în considerare în cadrul totalului, nici cartonaşele arătate după fluierul final. Vor fi luate în considerare numai cartonaşele arătate jucătorilor aflaţi pe teren în acel moment. Cartonaşele arătate managerilor, jucătorilor deja înlocuiţi sau rezervelor încă neutilizate nu sunt luate în considerare în cadrul totalului.

În ceea ce priveşte parierea pe cornere, vor fi luate în considerare numai cornerele executate. Un corner acordat dar neexecutat nu va fi luat în considerare pentru soluţionarea pariurilor.

Dacă un jucător nu joacă în nicio parte din meci, această selecţie va fi anulată.

Definiţii

  • Pasă decisivă

O pasă decisivă este definită ca ultima atingere (pasă sau orice altă atingere) care conduce primitorul mingii la înscrierea unui gol. Dacă atingerea finală este deviată de un jucător advers, iniţiatorului i se acordă pasă decisivă numai dacă jucătorul care primeşte a fost aproape de a primi mingea fără ca devierea să fi avut loc.

Autogolurile, loviturile libere directe, golurile din corner şi penaltiurile nu vor fi considerate pase decisive.

Toate rezultatele vor fi stabilite în conformitate cu statisticile finale pentru meci, precum este descris în informaţiile oficiale Opta.